Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău a solicitat implicarea poliției pentru stoparea furturilor de grilaje de la gurile de captare a apelor pluviale din capitală. Astfel, în ultima perioadă, serviciile municipale de profil au înregistrat peste 50 de cazuri de sustragere a componentelor din rețeaua de canalizare pluvială.
Cele mai multe cazuri de sustrageri ale grilelor pentru canalizare pluvială au fost înregistrate în sectorul Râșcani al capitalei, pe str. Petricani, str. Mircești, str. Albișoara, str. N. Dimo și str. Studenților.
Luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, Primarul general interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, a solicitat sprijinul organelor de poliție în elucidarea cazurilor enunțate, pentru a nu pune în pericol viața pietonilor și a nu crea dificultăți participanților la trafic.
Totodată, Î.M. Regia „Exdrupo", în comun cu reprezentanții poliției va desfășura inspecții/razii, pe timp de noapte, la adresele problematice, pentru a preveni furturile de grile pluviale.