Cetățenii cu venituri mici sunt îndemnați să depună cereri pentru compensații la plata agentului termic până la 28 noiembrie 2024
În legătură cu percheziţiile din această dimineaţă în sediul Preturii sectorului Buiucani şi reţinerea vicepretorului de sector, Primăria municipiului Chişinău face următoarele precizări.
1. Autorităţile publice municipale au luat act de acţiunile organelor de urmărire penală şi investigaţiile ce vizează posibile acte de corupţie săvârşite de vicepretorul sectorului Buiucani.
2. În cazul în care vinovăţia funcţionarului va fi dovedită, acesta urmează să suporte toate consecinţele prevăzută de legislaţia penală.
3. Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, în nenumărate rânduri, inclusiv în ziua de ieri, în cadrul unei şedinţe cu participarea conducătorilor direcţiilor şi întreprinderilor municipale, i-a avertizat pe toţi funcţionarii asupra necesităţii respectării cu stricteţe a legislaţiei în vigoare şi neadmiterii faptelor de corupţie în activitate.