Pagina oficială a Municipiului Chișinău

(Video) Deschiderea oficială a Grădiniței nr. 3 din str. Ion Pelivan, 36/1, sectorul Buiucani

   3414

Primăria Municipiului Chișinău informează că vineri a avut loc deschiderea Grădiniței nr. 3 din str. Ion Pelivan, 36/1, sectorul Buiucani, cu 150 de locuri și 5 grupe de copii, aceasta fiind cea de-a treia instituție de profil inaugurată în acest an în capitală.

Grădinița a fost repusă în circuitul instituțiilor preșcolare municipale, după circa 20 de ani de sistare a activității.

La ceremonia oficială de inaugurare a Grădiniței nr. 3 a participat Primarul General, Ion Ceban, șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi, angajații instituției și reprezentanți mass media.

Edilul capitalei a menționat că în ultimii ani, în instituțiile de educație timpurie din municipiu au fost create 132 de grupe noi, inclusiv complexe educaționale și edificii construite împreună cu primăriile din localitățile suburbane, cu finanțare din bugetul municipal. Astfel, în perioada următoare, vor fi date în exploatare grădinițe de copii la Băcioi, Brăila și Sângera, care sunt mult așteptate de locuitori.

„Vrem să creștem copii sănătoși, în condiții decente. Iar noi, autoritățile municipale, creăm condiții bune, astfel ca oamenii să trăiască și să activeze cu plăcere pe teritoriul municipiului Chișinău”, a spus Ion Ceban.

Pe parcursul ultimilor ani, din bugetul municipal au fost alocați peste 17 milioane de lei, pentru lucrările de reparație și de amenajare a grădiniței, dotarea cu mobilier, inventar, utilaj, tehnică etc. La această etapă, Instituția de Educație Timpurie nr. 3 urmează să completeze locurile libere prin înscrierea și integrarea copiilor.