Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Deschiderea unei unități spitalicești pentru pacienții cu COVID-19 în cadrul SCM „Sfânta Treime"

   2295

Primăria municipiului Chișinău informează că din 1 august, a.c, vor fi activate mai multe instituții medicale municipale care vor primi pacienți cu COVID-19.

Decizia a fost luată la Punctul Focal Național, în condițiile când 50% din numărul total de cazuri cu coronavirus de tip nou înregistrate în republică îi revin municipiului Chișinău.

Astfel, în cadru IMSP SCM „Sfânta Treime" va fi deschisă o nouă unitate medicală pentru tratarea pacienților cu COVID-19, deoarece specificul clădirii spitalului permite separarea blocurilor și funcționarea în paralel a 2 unități medicale autonome. Informații în acest sens au fost prezentate de viceprimarul de ramură, Angela Cutasevici, luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale.    

Prima unitate medicală la spitalul „Sfânta Treime" este cea existentă, cu profil general, cu 400 de paturi și 16 profiluri (secții). Cea de-a doua unitate va fi cea cu profilul COVID, cu 170 de locuri, inclusiv 18 în secția de terapie intensivă. Fiecare bloc va avea câte două căi de acces separate. Suplimentar este amenajată o secție primiri urgente, cu acces din str. N. Dimo, care va fi pentru urgențele somatice.

„Blocul COVID-19 va avea 7 secții cu paturi și un departament de urgență, care va fi cu acces din str. A. Russo. Până la 1 august, a.c., instituția va fi pregătită pentru preluarea pacienților cu coronavirus", a precizat viceprimarul de ramură.

În context, primarul general, Ion Ceban, și-a exprimat speranța că spitalul „Sfânta Treime" va face față lucrurilor odată cu deschiderea noii unități pentru pacienții cu coronavirus, deoarece directorul acestuia a fost detașat o perioadă în calitate de manager al Centrului „Covid Chișinău" și are suficientă experiență pe profilul dat.

Totodată, edilul a venit din nou cu un apel către cetățeni de a respecta măsurile de protecție și prevenire a infecției COVID-19. „Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră, a celor dragi și a medicilor, care lucrează la limită", a subliniat Ion Ceban.