Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Despre organizarea manifestărilor în masă în Piaţa Marii Adunări Naţionale

   2502

În legătură cu difuzarea către mass-media a informaţiilor neîntemeiate cu privire la perceperea taxelor pentru desfăşurarea întrunirilor în Piaţa Marii Adunări Naţionale, Direcţia Relaţii Publice a Primăriei Chişinău face următoarele precizări:

1.     Declaraţiile preşedintelui Asociaţiei Obşteşti „Protecţia Consumatorilor", Petru Guţul, sunt false şi prejudiciază imaginea autorităţilor publice locale, fapt pentru care solicităm infirmarea lor, în aceleaşi condiţii;

2.     În ce priveşte procedura de organizare a întrunirilor în Piaţa Marii Adunări Naţionale, informăm opinia publică că potrivit legislaţiei în vigoare, organizatorul asigură buna desfăşurare a întrunirii, inclusiv acordarea asistenţei medicale, conectarea la sursa de alimentare cu energie electrică a aparatajului de sonorizare şi salubrizarea teritoriului, după încheierea acţiunii.

3.     Cât priveşte organizarea unei manifestări în PMAN de către AO „Protecţia Consumatorilor": reprezentanţii Asociaţiei au depus o declaraţie prealabilă la Primăria Chişinău la data de 2.10.2009, prin care şi-au anunţat intenţia de a organiza o acţiune în masă în centrul Chişinăului, pentru data de 31.10.2009, la care urmau să participe 200 mii persoane. La data de 27.10.2009, Asociaţia a anunţat că renunţă la organizarea acţiunii.

Totodată, menţionăm faptul că Primăria municipiului Chişinău respectă cu stricteţe cadrul legal referitor la organizarea întrunirilor în masă şi dezaprobă orice tentativă de implicare a instituţiei în subiecte ce nu fac obiectul său de activitate.

 

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău