Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Dezbateri publice privind "Sistemul de comunicare a cetățenilor cu Primăria și Consiliul municipal Chișinău"

   1831

În legătură cu prevederile Legii nr. 239 din 13.11.2008 "privind transparența în procesul decizional", Deciziei Consiliului municipal Chișinău nr.1/4 din 22.01.2018 privind aprobarea Regulamentului cu privire la asigurarea transparenței decizionale în cadrul autorităților administrației publice locale ale municipiului Chișinău, dar și a Hotărârii Guvernului nr. 967 din 09.08.2016 cu privire la mecanismul de consultare publică cu societatea civilă în procesul decizional, Consiliul municipal Chișinău informează că pe data de 28 martie 2018, ora 15:00, vor avea loc dezbateri publice privind "Sistemul de comunicare a cetățenilor cu Primăria și Consiliul municipal Chișinău"

Se inițiază discuții pe marginea a trei subiecte, în urma cărora, vor fi identificate cele mai oportune soluții pentru inițierea, elaborarea și implementarea proiectului de decizie.

Subiectele sunt următoarele:

  • Gestionarea documentelor în format electronic;
  • Implementarea sistemului ticket management;
  • Elaborarea platformei de comunicare între cetățeni și organele administrației publice locale.

Dezbaterile publice vor avea loc în sala de ședințe a Primăriei mun. Chișinău.

La eveniment sunt invitate să participe toate persoanele interesate, în special consilierii municipali, reprezentanții subdiviziunilor Primăriei Chișinău, mediului academic și ai societății civile.

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus dezbaterii publice pot fi expediate până pe data de 27 martie 2018, pe adresa electrică: vpoleacov@gmail.com sau la adresa fizică - mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 83.