Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Distribuirea surselor financiare acumulate din donațiile făcute de cetățeni, pe contul deschis de Primăria Chișinău

   2194

Primăria municipiului Chișinău informează că pe contul deschis de autoritățile locale, în cadrul Campaniei de colectare a fondurilor pentru instituțiile medicale implicate în tratarea bolnavilor cu COVID-19, persoanele fizice şi juridice au donat suma de 2 milioane 684 mii lei. Banii acumulați în contul bancar sunt distribuiți periodic pentru spitalele care primesc bolnavi cu coronavirus, iar suma rămasă constituie 99 mii lei.

Banii acumulați din donații au fost distribuiți după cum urmează:

La 19 martie 2020: Spitalul de boli contagioase pentru copii - 200 de mii de lei; Maternitatea municipală nr. 2 - 200 mii de lei; Asociaţiile medicale-teritoriale din cele 5 sectoare ale capitalei - 250 mii lei (câte 50 de mii pentru fiecare instituție); Preturile de sector - 100 de mii de lei (câte 20 de mii de lei pentru fiecare).

Din banii oferiți, instituțiile medicale au achiziționat medicamente, echipamente de protecție, mănuși, halate, măști, ochelari, termometre etc.

Totodată, pe 30 martie, a.c., suma de 1 milion 99 de mii lei a fost redirecţionată pe contul Direcției generale asistență socială și sănătate. Din aceşti bani au fost achiziționate: 3500 de echipamente/costume de protecție pentru medici; 1000 de teste pentru depistarea COVID-19; 3500 de viziere; 3500 de măști de protecție; 30 de termo-scanere.

Echipamentele și produsele medicale achiziţionate au fost repartizate instituțiilor medico-sanitare publice municipale.

La data de 08 aprilie, a.c., suma de circa 735 de mii de lei a fost repartizată următoarelor instituții: Centrul medical ,,Constructorul  Covid-19" - 500 de mii de lei; Spitalul de boli contagioase pentru copii - 100 mii lei; Direcţia generală asistenţă socială şi sănătate - 135 mii lei.

Menţionăm că deciziile privind distribuirea banilor au fost luate de către grupul de lucru creat în scopul gestionării mijloacelor bănești donate de agenții economici și persoanele fizice, în urma examinării necesităților instituțiilor medico-sanitare publice.

Contul bancar pentru donații rămâne în continuare deschis, iar detaliile sunt prezentate pe pagina web a Primăriei Chișinău. În prezent, cetăţenii pot dona bani pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19 şi prin intermediul serviciului guvernamental de plăţi electronice „Mpay".