Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Eficientizarea sistemului de gestionare integrată a deșeurilor municipale prin contractarea serviciilor de sortare și valorificare a acestora

   978

Operatorul municipal de salubritate va contracta servicii de sortare a gunoiului menajer acumulat zilnic din oraș, în vederea eficientizării sistemului de gestionare integrată a deșeurilor. O decizie în acest sens a fost aprobată recent de Consiliul Municipal Chișinău.

Potrivit deciziei aprobate, CMC și-a exprimat acordul pentru ca Î.M. Regia „Autosalubritate" să contracteze servicii de sortare pentru o perioadă de 5 ani. În acest sens, operatorul de profil va elabora caietul de sarcini și va desfășura licitație publică pentru achiziționarea serviciilor de sortare a deșeurilor municipale solide.

Proiectul va permite:

- îndeplinirea prevederilor Legii deșeurilor, care obligă operatorul municipal de salubrizare să sorteze și recicleze deșeurile evacuate de la platformele de stocare din oraș, fiind setată ținta de 30%;

- diminuarea volumului de deșeuri depozitate la poligonul de la Țânțăreni;

 - dezvoltarea culturii de sortare a deșeurilor la sursă;

 - posibilitatea de a arăta finalitatea deșeurilor sortate;

 - dezvoltarea economiei circulare.

Decizia adoptată vine să implementeze viziunea municipalității în domeniu, prezentată la Forumul Economic Chișinău 2022.

În altă ordine de idei, informăm că CMC a votat recent și Decizia privind construcția unui sistem de degazare activă la poligonul temporar de deșeuri din str. Uzinelor, sectorul Ciocana (conservată din anul 2017). Proiectul va permite producerea energiei electrice pentru funcționarea instalațiilor poligonului (clădiri, Stație de tratare a levigatului) și Stație de transfer a deșeurilor, iar cantitatea suplimentară, după caz, poate fi injectată în rețeaua națională de alimentare cu energie electrică.

Construcția sistemului de degazare activă este necesară, pentru că dacă gunoiștea nu va fi recultivată și închisă, aceasta ar putea avea consecințe negative asupra mediului și a sănătății oamenilor.

Contractarea și executarea lucrărilor de instalare a sistemului de extragere a biogazului face parte din obiectivele trasate de către Primăria Municipiului Chișinău, impuse de politicile de mediu și sociale, în scopul realizării procesului de conservare a rampei de deșeuri temporară din str. Uzinelor.

Studiile de fezabilitate realizate constată faptul că o degazare activă a poligonului de deșeuri din sectorul Ciocana, pe o perioadă de cca 12 ani, ar fi suficientă pentru a descărca poligonul de emiterea poluanților nocivi în atmosferă.

Lucrările de construcție a sistemului de degazare activă și de generare a energiei electrice urmează a fi suportate de agentul economic care va fi desemnat în bază de licitație.