Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Direcțiea generală educație tineret și sport a desfășurat în perioada 28-29 august a.c. activități de evaluare privind stadiul de pregătire a instituțiilor de învățământ primar și secundar, ciclul I și II către noul an școlar 2019-2020.
Nivelul de pregătire a instituţiilor din sectoarele capitalei a fost verificat de 5 comisii specializate. Componența acestora a fost formată din reprezentanți ai Direcției generale educație tineret și sport, ai Centrului municipal de sănătate publică, Agenţiei Naţionale pentru Siguranța Alimentelor, precum și ai Agenției pentru Supraveghere Tehnică.
Indicatorii de evaluare au vizat câteva domenii: baza tehnico-materială, cabinetul medical, cantina școlară, siguranța anti-incendiară, managementul educațional și cel al resurselor umane.
Din cele 146 de instituții verificate, 26 de școli au fost admise condiționat, urmând ca în termen de câteva zile să fie înlăturate toate neconformitățile.