Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Experţii naţionali susţin că preţul la agentul termic ar trebui să fie de 651,71 lei/GCal

   2858

Experţii naţionali de la Institutul de Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul” au prezentat astăzi, 12 noiembrie a.c., raportul „Dinamica şi structura tarifului la agent termic în municipiul Chişinău”. Studiul se referă la metodologia de stabilire şi majorare a tarifului. 
Potrivit calculelor efectuate de IDIS „Viitorul”, tariful pentru sezonul de încălzire 2008 – 2009, care ar permite acoperirea tuturor costurilor, dar şi ar asigura un profit Societăţii „Termocom”, ar fi de circa 651,71 lei/GCal. Astfel, estimările experţilor naţionali contrazic rezultatele raportului prezentat săptămâna trecută de experţii internaţionali ai companiei suedeze SWECO, care au propus un tarif de 875 lei pentru o Gigacalorie. 
De asemenea, IDIS „Viitorul” susţine că există greşeli de calcul foarte semnificative în cadrul anexelor prezentate de SA”Termocom” la solicitarea sa de majorare a tarifelor, ceea ce înseamnă că preţul tarifelor ar putea fi şi mai mic. 
Expertul de la IDIS „Viitorul”, Victor Parlicov, afirmă că în anul 2007, fiecare gigacalorie consumată în cadrul întreprinderii furnizoare de agent termic a fost casată la valoarea medie de 6135 lei, iar în realitate costul de producere al acesteia, chiar şi de SA „Termocom” a fost de 370 lei/GCal. În acelaşi timp, s-a depistat o marjă de eroare de 45,5 mii Gigacalorii la prezentarea cheltuielilor şi consumurilor reale ale întreprinderii pentru anul 2007. Aceste date au fost prezentate la 15.10.2008, în una din anexele la solicitarea de majorare a tarifului până la 822 lei/GCal. Victor Parlicov a mai menţionat că SA “Termocom” cumpără angro ţevi pentru reparaţia reţelelor magistrale, surplusul fiind ulterior vândut. Potrivit expertului, „Termocom”-ul câştigă dublu, pentru că include în tarif şi banii destinaţi pentru procurarea ţevilor. 
În context, primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, a solicitat Direcţiei asistenţă juridică ca, în baza informaţiilor prezentate de experţii de la „IDIS Viitorul”, să sesizeze Procuratura Generală. De asemenea, şeful administraţiei municipale va cere ca la una din şedinţele următoare ale Consiliului municipal Chişinău reprezentanţii „Termocom”-ului să explice cum s-a ajuns de la tariful de 843, solicitat iniţial, la cel de 740 lei pentru gicacalorie, propus la semnarea memorandumului de depăşire a crizei privind asigurarea oraşului cu agent termic. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău