Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Finalizarea lucrărilor de evacuare a nămolului din Lacul „Valea Morilor”

   2657

Primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a întreprins astăzi o vizită de documentare în Parcul „Valea Morilor”, unde s-au încheiat lucrările de evacuare a nămolului din lac.

După cum au informat responsabilii implicaţi în realizarea proiectului, începând cu anul 2007 au fost evacuaţi peste 470 mii metri cubi de nămol. De asemenea, s-a început cea de-a doua etapă de lucrări, de amenajare a lacului şi a teritoriului adiacent. În acest sens, a fost elaborat proiectul de execuţie, desfăşurată licitaţia publică pentru desemnarea antreprenorului şi autorităţile municipale au alocat 7,7 milioane lei, pentru executarea lucrărilor. Potrivit proiectului, până la amenajarea bazinului acvatic vor fi construite două decantoare şi un evacuator de apă, iar mai apoi digurile de protecţie. Specialiştii planifică să încheie lucrările până în luna aprilie 2011. Lacul va fi umplut cu apă pe cale naturală.

În context, Dorin Chirtoacă a apreciat modul în care se desfăşoară lucrările. Primarul de Chişinău şi-a exprimat încrederea că lacul va fi împlut cu apă până la începerea viitorului sezon estival, astfel ca în vara anului 2011 orăşenii să se odihnească din nou în această zonă. Edilul capitalei a solicitat, de asemenea, să fie executate lucrări de amenajare a plajei.

Lucrările de curăţare a lacului din Parcul „Valea Morilor” au început în octombrie 2006, în lipsa unui proiect de execuţie şi fără ca în buget să fie prevăzute resurse financiare necesare în acest sens. La scurt timp, după ce a fost evacuată apa din lac, lucrările au fost stopate. Mai târziu, Primăria a revenit la acest proiect, iar lucrările au fost reluate.

Parcul „Valea Morilor” şi lacul din această zonă au fost construite în 1952 şi are o suprafaţă de 102 hectare.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău