Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Geta Burlacu a dat startul sărbătorilor de iarnă în municipiul Chişinău

   2580

Interpreta Geta Burlacu a susţinut un concert şi a lansat un nou album de muzică populară şi lăutărească. Acţiunea a fost susţinută de Direcţia Cultură a municipiului Chişinău şi, totodată, a dat startul sărbătorilor de iarnă, organizate de autorităţile locale. 
Albumul Getei Burlacu este intitulat „La poarta pământului”, iar în timpul concertului interpreta a fost susţinută de Orchestra de muzică populară condusă de Marin Bunea, dar şi de actorii Alexandru Pleşca şi Mihaela Strâmbeanu. 
Concertul pe care l-a susţinut Geta Burlacu a fost unul de binefacere. Din sursele adunate în urma vânzărilor de bilete, va fi procurată mobilă pentru o clasă din cadrul Şcolii de nevăzători din Chişinău. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău