Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria Municipiului Chișinău a convocat o întrevedere în scopul identificării necesităților administrației publice locale privind integrarea refugiaților în comunitate, cu participarea reprezentanților organizației IMPACT.
În cadrul discuțiilor, viceprimarul Angela Cutasevici a subliniat eforturile depuse de Primăria Chișinău pentru sprijinirea refugiaților, importanța integrării sociale a acestora și nevoile curente ale municipalității.
Viceprimarul a prezentat măsurile concrete adoptate de către Primărie vizavi de refugiați, referindu-se la asistența umanitară, prin oferirea de produse alimentare, îmbrăcăminte și alte necesități de bază.
Totodată, părțile au evidențiat și importanța accesului copiilor refugiați la instituțiile de învățământ locale, municipalitatea oferind, în acest sens, sprijin educațional suplimentar și cursuri de integrare lingvistică.
În context, reprezentanții Primăriei Chișinău și cei ai IMPACT au discutat despre provocările cu care se confruntă administrația publică locală în gestionarea afluxului de refugiați.
Printre principalele probleme identificate se numără necesitatea de fonduri suplimentare pentru a susține programele de sprijin și integrare a refugiaților, importanța colaborării cu organizații internaționale și alte entități guvernamentale.
La final, Angela Cutasevici a reiterat angajamentul Primăriei Chișinău de a continua eforturile de sprijinire a refugiaților și de a colabora strâns cu organizații precum IMPACT, pentru dezvoltarea de soluții durabile și eficiente.