Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Viceprimarul municipiului Chișinău pe domeniul social, alături de reprezentanţi ai Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport, Direcţiei pentru protecţia drepturilor copilului, preturilor de sector, precum şi reprezentanţi ai poliţiei municipale, s-au întrunit marți într-o ședință de lucru, unde au discutat despre măsurile necesare la nivel de municipiu, în vederea diminuării numărului de infracțiuni cu implicarea minorilor.
Iniţiativa vine în contextul creşterii în ultimele luni, a numărului infracţiunilor cu participarea adolescenților din capitală. Alexei Grosu, șef adjunct al Direcției de poliție a municipiului Chişinău, a menţionat că minorii au fost complici la furturi din apartamente şi automobile, cazuri înregistrate în special, în sectorul Botanica. De asemenea, potrivit reprezentantului forțelor de ordine, s-au majorat cu cca 3% indicatorii violenţei domestice.
Cei prezenți la ședință au decis crearea unui Consiliu de securitate nivelul municipiului Chişinău, în scopul elaborării şi aprobării unui plan de acţiuni pentru intervenţia factorilor de decizie, în vederea prevenirii infracţiunilor şi diminuării numărului acestora în municipiul Chişinău, în special în rândul minorilor. Grupul de specialiști urmează să se întrunească în termen de trei săptămâni.
Membrii Consiliului îşi propun continuarea în capitală a campaniilor de informare pentru cetățeni, precum: „Supravegherea de vecinătate”, „Bunici Grijulii”, „Cu grijă pentru cetăţeni”, prin rularea spoturilor video în transportul public, distribuirea materialelor informative şi organizarea întâlnirilor cu cetăţenii.
În context, viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici, a menţionat despre necesitatea colaborării interinstituționale: APL, prin intermediul Direcției generale educație, tineret și sport, la capitolul educație, Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului, la capitolul: copiii străzii și copii din familii social-vulnerabile, monoparentale etc. și organele de poliție, pentru rezultate mai bune. ,,Este necesar să ne unim eforturile şi să acţionăm în comun, cu acţiuni concrete, fiecare pe profilul său", a subliniat viceprimarul capitalei.
De asemenea, membrii Consiliului de securitate urmează să vină şi cu propuneri de modificare a legislaţiei, în special, pentru Codul educaţiei şi cel al familiei, care ar prevedea măsuri de responsabilizare, într-o măsură mai mare, a instituţiilor din domeniul educaţiei, precum și a părinţilor.