Cetățenii cu venituri mici sunt îndemnați să depună cereri pentru compensații la plata agentului termic până la 28 noiembrie 2024
Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a avut astăzi o întrevedere cu delegaţia Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), în frunte cu Paul-Henri Forestier, director al BERD pentru R. Moldova, Caucaz şi Belarus. Oficialul BERD l-a felicitat pe Dorin Chirtoacă cu ocazia realegerii sale în funcţia de primar general al municipiului Chişinău.
De asemenea, în cursul discuţiei părţile au analizat proiectele realizate în ultimii ani în comun de Primăria municipiului Chişinău şi BERD, precum modernizarea SA „Apă-Canal Chişinău" şi Proiectul „Transportul Public Chişinău", care a prevăzut achiziţionarea a 102 de trolebuze noi pentru parcul ÎM „Regia Transport Electric Chişinău". Paul-Henri Forestier şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu modul în care au fost realizate proiectele respective, menţionând că BERD este interesată în a continua colaborarea cu autorităţile publice locale ale municipiului Chişinău.
Directorul BERD pentru Moldova şi primarul Dorin Chirtoacă au convenit asupra lansării unui noi proiect în municipiul Chişinău, şi anume în domeniul infrastructurii. Este vorba de reparaţia capitală a 10 străzi din oraş, după modelul european. Adică pe lângă schimbarea învelişului asfaltic, pe aceste străzi urmează a fi amenajate locuri de parcare, iar trotuarele şi iluminatul public vor fi reconstruite în întregime. Costul total al proiectului va fi de circa 10 milioane Euro.
În context, primarul general a mulţumit delegaţiei BERD pentru sprijinul acordat autorităţilor municipale, exprimând încrederea că asemenea proiecte contribuie la modernizarea Chişinăului. Dorin Chirtoacă a subliniat că una din priorităţile sale pentru cel de-al doilea mandat este modernizarea infrastructurii din municipiu.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău