Pagina oficială a Municipiului Chișinău

În preajma sezonului estival, autorităţile municipale revin la problema comerţului stradal

   2479

În cadrul şedinţei operative de la Primărie, primarul general Dorin Chirtoacă a solicitat subdiviziunilor responsabile şi preturilor de sector să întreprindă în continuare măsuri pentru combaterea comerţului stradal. Şeful administraţiei municipale a menţionat însă necesitatea adoptării unei atitudini civilizate faţă de persoanele care-şi comercializează produsele în stradă, adresându-se în special reprezentanţilor poliţiei municipale. 
La rândul său, Vladimir Nirca, şeful Direcţiei generale comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii a declarat că de cele mai multe ori vânzătorii ambulanţi refuză locurile propuse pe gratis în pieţele din oraş. Asta din cauza că pentru a comercializa în piaţă este nevoie de expertiza de laborator a produselor, pe care aceştia nu vor s-o efectueze. Nirca a mai informat că actualmente sunt circa 113 de locuri libere în pieţe, inclusiv în Piaţa Centrală. 
În preajma Sărbătorilor de Paşti, precum pe parcursul sezonului estival, în cele 5 sectoare ale oraşului îşi vor intensifica activitatea comisiile specializate, create prin dispoziţia primarului general imediat după explozia produsă în Centrul Comercial „Jumbo”. Membrii comisiei, din care fac parte reprezentanţii preturilor de sector, ai poliţiei municipale, Serviciului veterinar de stat şi ai Centrului medicină preventivă vor verifica în centrele comerciale şi în pieţe calitatea  produselor alimentare comercializate şi vor întreprinde măsuri pentru prevenirea situaţiilor excepţionale. 
Direcţia Relaţii Publice,

Primăria mun. Chişinău