Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Inaugurarea expoziției de fotografii „De la portul popular la îmbrăcămintea modernă”, despre dezvoltarea portului popular și îmbrăcămintea letonă

   2088

Primăria municipiului Chișinău, în parteneriat cu Ambasada Republicii Letonia în Republica Moldova au inaugurat marți o expoziție tematică de fotografii în aer liber, întitulată „De la port popular la îmbrăcăminte modernă", cu ocazia solstițiului de vara, care are loc anual pe 23 iunie şi care este cea mai populară sărbătoare în Republica Letonă. La eveniment au participat E.S. Ambasadorul Letoniei în Republica Moldova, Uldis Micuts și viceprimarul interimar al municipiului Chișinău, Olga Ursu.

În contextul tematicii acțiunii organizate, șeful misiunii diplomatice a venit la eveniment împreună cu soția sa, ambii purtând costum tradițional leton. Oficialul a declarat că expoziția face parte din șirul de manifestări de diplomație publică cu ocazia centenarului Republicii Letonia. Totodată, potrivit ambasadorului leton, acesta este primul pas în sensul dezvoltării relațiilor de colaborare cu Republica Moldova și cu orașul Chișinău.  

În context, viceprimarul interimar, Olga Ursu, a menționat că Primăria susține acțiunile menite să familiarizeze locuitorii capitalei cu valorile altor culturi, subliniind totodată că evenimentul reprezintă și un punct de pornire pentru colaborări de perspectivă dintre orașele Chișinău și Riga.

Cele 42 de lucrări, amplasate pe panourile pentru ziare din strada A. Pușkin, în preajma Grădinii Catedralei, reprezintă istoria dezvoltării portului popular şi a îmbrăcămintei moderne purtate pe teritoriul Letoniei, fiind realizate de fotograful leton Jurģis Rikveilis.

Evenimentul are drept scop familiarizarea locuitorilor şi a oaspeților capitalei cu portul tradiţional leton și face parte din scenariul de celebrare a solstițiului de vară, sărbătoare națională în Republica Letonă. Expoziția va putea fi contemplată timp de o lună.