Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Inaugurarea scuarului din bd. Mircea cel Bătrân, 26/4, sectorul Ciocana

   2086

Primarul General, Ion Ceban, a participat marți la inaugurarea scuarului din bd. Mircea cel Bătrân, 26/4, sectorul Ciocana.

Spațiul public a fost amenajat după eliberarea unui teren municipal, unde anterior a fost o parcare particulară. Astfel, locutorii din preajmă se pot bucura de o zonă de odihnă nou amenajată.

Edilul capitalei a declarat că asemenea proiecte de amenajare a spațiilor publice au fost realizate în acest an în diferite sectoare ale orașului, iar faptul că în acest cartier locuiesc multe familii tinere, bucuria este și mai mare, pentru că și cei mari și cei mici vor avea o zonă pentru recreere.

„Spațiile care aparțin municipiului trebuie să le întoarcem și să le amenajăm în beneficiul cetățenilor. Mă bucur că reușim să facem astfel de proiecte în diferite sectoare, inclusiv în suburbii”, a precizat Ion Ceban.

De asemenea, edilul a ținut să mulțumească conducătorilor Preturii sectorului Ciocana și Direcției generale locativ-comunale, care au contribuit la amenajarea scuarului.

Lucrările de reabilitare a spațiului nou inaugurat au constat în pavarea aleilor pietonale, fortificarea unui zid de sprijin, pentru a evita alunecările de teren, amenajarea zonelor verzi, locuri de parcare, terenuri de joacă pentru copii, de sport și tenis de masă. De asemenea, a fost instalat mobilier urban.

În anul 2022, autoritățile municipale vor continua amenajarea zonelor verzi din oraș, pentru confortul și beneficiul cetățenilor.