Cetățenii cu venituri mici sunt îndemnați să depună cereri pentru compensații la plata agentului termic până la 28 noiembrie 2024
Primăria municipiului Chișinău informează că încă 5 licee din capitală vor avea în curând terenuri de fotbal cu gazon artificial, în cadrul proiectului-pilot „Fotbal în școli", implementat împreună cu federația națională de profil.
Astfel, în perioada curentă vor fi finalizate lucrările de amenajare a obiectivelor în următoarele instituții: LT „L. Deleanu", LT „N. Gogol", LT „Gaudeamus", LT „N. Iorga" și LT „G. Călinescu".
În prezent, pe teritoriile instituțiilor educaționale enunțate se desfășoară lucrări de reamenajare a terenurilor de sport, prin reconstrucția pistelor de alergări, delimitarea zonelor pentru sărituri în lungime, cele pentru jocuri sportive, montarea gardurilor de protecție etc.
În context, precizăm că terenul de fotbal cu gazon artificial al Liceul Teoretic „Mihai Viteazul" , care face parte din același proiect-pilot, este dat în exploatare, respectiv elevii pot beneficia de el.
Între timp, Direcția generală educație, tineret și sport gestionează activitățile privind coordonarea planurilor individuale ce includ disciplina Fotbal, la profilul „Sport", având în vedere solicitările managerilor de licee la capitolul dat.
În aceeași ordine de idei, Primarul General, Ion Ceban, a menționat că autoritățile municipale își propun drept obiectiv creșterea numărului instituțiilor educaționale care beneficiază de terenuri de sport modernizate, prin investiții în infrastructură și crearea condițiilor necesare, astfel ca elevii să-și poată dezvolta abilitățile și talentul în acest domeniu.
Proiectul-pilot „Fotbal în școli" include 6 instituții de învățământ secundar, ciclul II din municipiul Chișinău.