Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că de luni, 23 martie a.c., transportul public din capitală va circula după un anumit program de activitate, fiind parțial restricționat.
Astfel, dimineața autobuzele și troleibuzele vor ieși la linie de la ora 05:30 până la 10:00, iar seara, între orele 16:00 - 20:00.
Tot de luni, microbuze de pe rutele municipale, urmează să activeze după același program.
Restricțiile de circulație anunțate de autoritățile municipale sunt luate în contextul preveniri infecției cu COVID-19.
,,Vrem să asigurăm cu transport public cetățenii care au necesitatea de a se deplasa la serviciu și angajații instituțiilor medicale. Pentru ceilalți locuitori ai orașului, reiterăm îndemnul de a rămâne acasă pentru a evita locurile publice", a menționat primarul general, Ion Ceban.