Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Închiderea sezonului termic 2021-2022 în municipiul Chișinău

   1838

Primăria municipiului Chișinău informează că de sâmbătă, 02 aprilie, a.c., se declară închis sezonul termic 2021-2022, pentru toți consumatorii, cu excepția obiectivelor din sfera învățământului preșcolar (grădinițe), a școlilor-internat și a spitalelor.

O dispoziție în acest sens a fost emisă joi de Primăria Chișinău.

Consumatorii din municipiul Chișinău vor fi asigurați în continuare cu apă caldă menajeră, livrată centralizat.

Preturile de sector, Direcția generală locativ-comunală și amenajare, gestionarii fondului locativ, cu orice formă de proprietate vor asigura deconectarea obiectivelor de la sistemul de termoficare, începând din 2 aprilie 2022.