Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Înstrăinarea terenului din str. Ciocârliei, investigată penal

   1847

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a fost audiat din nou în calitate de martor, în cadrul dosarului penal iniţiat pe cazul înstrăinării terenului din str. Ciocârliei, cu suprafaţa de 2,04 ha , firmei „Moldconstruct Market” SRL, în anul 2006.

Şeful administraţiei municipale a prezentat ofiţerilor de urmărire penală, de la CCCEC, care instrumentează cazul,  un set de acte, pe care le-au solicitat anterior. Este vorba de regulamentul de organizare a licitaţiilor şi concursurilor funciare, d ecizia Consiliului municipal Chişinău, din 2001, cu privire la evaluarea fondului funciar, regulamentul de activitate al CMC, componenţa comisiilor de specialitate ale deliberativului local de legislatura respectivă, fişa de post a arhitectului-şef al municipiului Chişinău din anul 2006, ordinele de numire în funcţie şi fişele de post ale unor angajaţi ai Primăriei, din perioada respectivă.

După audieri, primarul general a declarat că a comunicat organului de urmărire penală procedura prin care a fost expus la licitaţie terenul. Potrivit lui Dorin Chirtoacă, conform  Planului Urbanistic General, în perspectivă, pe lotul menţionat trebuia să fie construită o stradă. Astfel, prin expunerea acestui lot de pământ la licitaţie, au fost încălcate prevederile Planului Urbanistic General.

Primarul de Chişinău spune că n-au fost respectate nici prevederile contractului semnat în urma licitaţiei. În conformitate cu acel contract, urmau să fie construite circa 20 case individuale, o biserică, un centru de menire social-culturală şi un loc de joacă pentru copii. În prezent, în realitate pe acest loc se construieşte o singură casă, pe 1,3 ha. În locul bisericii a fost construit  un bloc locativ, iar locul de joacă pentru copii lipseşte.

Referitor la modificarea Planul General al cartierului, Dorin Chirtoacă a subliniat că aceasta reprezintă o abatere, iar Primăria Chişinău a iniţiat o anchetă de serviciu, pentru a stabili cine a autorizat respectivele modificări. În context, primarul general a relatat că firma „Moldconstruct Market” SRL a indus în eroare autorităţile locale, prin faptul că n-a construit ceea ce şi-a asumat în cadrul licitaţiei. De asemenea, a prejudiciat Primăria Chişinău cu zeci de milioane lei.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău