Întrevederea Primarului General cu experții implicați în elaborarea Planului de amenajare a teritoriului municipiului

   3102

Primarul General, Ion Ceban, a avut astăzi o întrevedere cu specialiștii din Federația Rusă care susțin echipa de la Primărie, cu titlul gratuit la elaborarea Planului de amenajare a teritoriului municipiului Chișinău.

În cadrul discuțiilor edilul capitalei a mulțumit experților pentru participarea în realizarea acestui document  important pentru dezvoltarea orașului. „Pe această cale sunt recunoscător tuturor partenerilor care ne susțin în diverse proiecte inițiate de municipalitate", a menționat Ion Ceban. 

Până la finele săptămânii curente specialiștii ruși au pe agenda de lucru mai multe întrevederi, ședințe, discuții publice cu diverși experți în domeniu locali și reprezentanți ai APL Chișinău, precum și simpli cetățeni, etc. 

E de menționat că, în cadrul celei de-a doua etape de lucru asupra Planului de amenajare a teritoriului sunt colectate datele necesare pentru elaborarea documentului strategic, care va stabili viziunea și prioritățile de dezvoltare a capitalei, pe o perioadă mai mare de timp.

Astfel, joi, 4 februarie, ora:18:00, la Digital Park, va avea loc consultarea prealabilă cu populația municipiului Chișinău pe subiectele: amenajarea albiei râului Bâc; crearea noilor zone verzi în oraș; reabilitarea fondului de locuințe; formarea clasificatorului instituțiilor de învățământ compilarea listei de elemente ale infrastructurii sociale primordiale; identificarea noilor conexiuni pietonale, a rutelor de transport public și a căilor pentru transportul privat.

De asemenea, sâmbătă, 06 februarie, ora 11:00, la Centrul de dezvoltare a industriilor creative, „Artcor", va avea loc întrevederea cu specialiștii locali din domeniul arhitecturii, cu tema: „Identitatea orașului".

Ambele evenimente sunt publice și vor fi transmise live pe site-ul oficial și pe pagina de facebook a Primăriei Chișinău.