Întrevederea Primarului general cu reprezentanții PNUD Moldova

   2333

Primarul general, Ion Ceban, a avut astăzi o întrevedere cu un grup de reprezentanți ai Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Republica Moldova și ai Laboratorului ,,GreencityLab" (UNDP).

Discuția dintre părți s-a axat pe oportunitățile de realizare a programelor comune, aflate în prezent în stadiu de elaborare. Este vorba despre proiecte de infrastructură, dar și alte inițiative care vin cu soluții reale pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor municipiului Chișinău.

Primarul general, Ion Ceban, a reiterat faptul că municipalitatea rămâne în continuare deschisă pentru colaborare. În context, edilul capitalei a solicitat reactualizarea și prezentarea, în perioada următoare, a tuturor proiectelor prevăzute spre implementare, pe termen scurt și lung. „Mă bucur că avem multe propuneri bune, iar noi, autoritățile locale, suntem gata să cooperăm, oferind tot sprijinul necesar. Îmi doresc un oraș dezvoltat, o capitală modernă și verde", a mai spus Ion Ceban.

La rândul lor, partenerii de dezvoltare au prezentat edilului capitalei proiectele implementate cu succes în colaborare cu municipalitatea, venind în același timp, cu noi inițiative pentru Chișinău.