Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Lansarea buletinului informativ despre activitățile și proiectele realizate în capitală

   1449

Primăria municipiului Chișinău a lansat astăzi Buletinul Informativ - CHIȘINĂU, care reprezintă un instrument de informare pentru cetățeni vizavi de proiectele realizate în capitală și activitatea Administrației Publice Locale Chișinău.

Echipa Primăriei își propune să dezvolte un material periodic calitativ, similar celor care sunt disponibile în multe localități/orașe din republică și de peste hotare, o punte de comunicare cu cetățenii privind activitatea municipalității, cât și pentru asigurarea transparenței în procesul decizional la nivel local.

Buletinul Informativ - CHIȘINĂU va fi editat lunar în versiune online și pe format de hârtie, cu un tiraj de 5 mii exemplare, care va fi distribuit în instituțiile publice municipale care deservesc cetățenii, Ghișeul Unic, în transportul public etc.