Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
În contextul protejării și dezvoltării teritoriului din centrul istoric al capitalei, Primăria municipiului Chișinău, în colaborare cu reprezentanții Grupului Civic pentru Patrimoniul Cultural și Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova, a desfășurat miercuri, 23 decembrie, a.c., o masă rotundă cu genericul „Nucleul istoric al Chișinăului, o problemă națională".
La eveniment au participat Primarul General, Ion Ceban, viceprimarul Victor Chironda, reprezentanții mediului academic, tehnic-profesional, business, precum și ai sectorului asociativ etc. Astfel, participanții la întrunire au avut un schimb de opinii asupra problemelor și soluțiilor prioritare legale de protejarea și dezvoltarea durabilă a Nucleului istoric.
În cadrul deschiderii evenimentului, edilul capitalei a precizat că autoritățile locale și-au propus elaborarea unui plan de acțiuni la nivel de municipalitate privind identificarea soluțiilor pentru protejarea zonei istorice: crearea unui grup de lucru pe lângă Primarul General; unificarea teritoriului Nucleului istoric al Chișinăului în cadrul unei preturi; atribuirea de competențe în domeniul protejării bunurilor de patrimoniu cultural imobil; elaborarea Planului de fundamentare istoric-arhitectural și istorico-urbanistic pentru nucleul istoric și dezvoltarea Chișinăului, conform modelului policentric, prin crearea unui nou pol de dezvoltare.
„Spre regret nu se cunoaște câte file are istoria și patrimoniul Chișinăului, câte straturi culturale, câte lucruri frumoase sau întâmplat de-a lungul anilor. Sper că în urma acestor discuții, vor fi generate idei care vor influența și vor avea un impact pozitiv asupra centrului istoric la municipiului”, a declarat Ion Ceban.
Chișinăul istoric s-a construit într-o perioadă de timp de aproape 300 de ani de viață urbană, a crescut în mai multe etape, având sub aspect arhitectural si urbanistic trăsături stilistice diferite caracteristice fiecărei epoci istorice. În hotarele Nucleului istoric se află obiective de patrimoniu cultural imobil – monumente, ansambluri, repere, situri ale stratului cultural arheologic, elemente ale clădirilor și planificării istorice, precum și alte valori culturale create în trecut și reprezentând valoare estetică, socială, culturală, istorică, arheologică, arhitecturală, urbanistică sau alt tip de valoare dobândită în procesul de dezvoltare istorică a orașului.