Cetățenii cu venituri mici sunt îndemnați să depună cereri pentru compensații la plata agentului termic până la 28 noiembrie 2024
Primăria municipiului Chișinău informează că astăzi a fost lansată cartea „Chișinăul de altădată", semnată de academicianul Andrei Eșanu și doctorul în istorie Valentina Eșanu, coordonatorii Sergiu Musteață și Alexandru Corduneanu.
Editarea volumului a fost posibilă cu sprijinul Primăriei Chișinău.
La evenimentul de lansare, desfășurat la Muzeul Național de Arte din capitală, a participat viceprimarul Angela Cutasevici, reprezentanți ai mediului academic, critici literari, istorici, precum și iubitorii de literatură și istorie.
În discursul său, Angela Cutasevici a adus mulțumiri familiei Eșanu pentru contribuția, efortul și sufletul depus la scrierea acestei monografii de o valoare incontestabilă, inclusiv coordonatorilor și întregii echipe care au lucrat la realizarea acestui proiect important.
Viceprimarul a menționat că Primăria rămâne deschisă spre colaborare și va continua să desfășoare activități de promovare a orașului prin istorie, dar și alte aspecte conexe istoriei: cultură, turism și evenimente legate de ceea ce este istoria orașului nostru.
Volumul face parte din setul de cinci monografii „Chișinăul istoric" și viitoarele manuale pentru elevi „Oraşul meu", care relatează despre istoria orașului de pe Bâc de la primele mențiuni documentare, până la devenirea unuia din cele mai importante centre urbane.
Cartea este înzestrată cu un bogat material ilustrativ, un Glosar de termeni arhaici, un Tabel cronologic și Indice de nume și locuri și este compusă din 2 părți.
Prima parte reprezintă un studiu monografic prin care se încearcă o nouă tentativă de a urmări evoluția istorică a urbei de pe râul Bâc din timpurile preistorice până în primele decenii ale sec al XIX-lea.
A doua parte cuprinde 264 de documente și alte materiale, ce include un număr important de acte domnești și particulare, date statistice, culese din mai multe arhive.
Proiectul „Chișinăul de altădată" este realizat sub egida Asociației Naționale a Tinerilor Istorici și a Grupului Civic pentru Patrimoniul Cultural și este finanțat de Primăria municipiului Chișinău pentru o perioadă de trei ani.