Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că pe parcursul lunii iunie a.c., a fost extins programul de lucru al centrelor comunitare pentru copii și tineri din capitală, pentru ca minorii să fie implicați în activitate în perioada zilei, când părinți lor sunt la muncă.
în perioada de referință, instituțiile de profil își încep activitatea de la ora 09:00, cu o oră mai devreme.
Măsura luată de serviciile municipale vizavi de modificarea programului centrelor comunitare, a fost luată ca urmare a creșterii numărului sesizărilor privind minorii lăsați fără supraveghere. Astfel, părinții cu copii de vârstă școlară din capitală au posibilitatea să-i lase pe cei mici în siguranță, în grija angajaților Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului și a pedagogilor din centrele comunitare.
În context, DMPDC îndeamnă cetățenii, care depistează cazuri cu minorii aflați în situații de pericol, să apeleze în primul rând la Poliție, „Serviciul 112", și apoi la serviciile pentru protecția copiilor (pentru ca autoritățile să ia măsuri prompte și respectiv, minorii să fie salvați).
Totodată, municipalitatea face apel către părinți, de a fi precauți și de a nu-și lăsa copiii nesupravegheați pe durata vacanței de vară.
În subordinea Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului se află 31 de centre comunitare pentru copii și tineri din municipiul Chișinău.