Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău anunță că în zonele publice din capitală vor fi efectuate razii pentru identificarea persoanelor care nu respectă ordinea publică sanitară. Scopul inițiativei este de a contracara fenomenul depozitării deșeurilor în locurile publice și cele neautorizate.
O solicitare în acest sens, a fost făcută miercuri, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, de către viceprimarul capitalei, Ilie Ceban.
Astfel, numărul agenților constatatori din cadrul preturilor de sector va fi suplimentat, iar aceștia de comun cu reprezentanții poliției, vor aplica sancțiuni pentru aruncarea gunoiul la întâmplare în zonele publice.
„Acest activități trebuie să se desfășoare pentru că municipalitatea deja dispune de un regulament în acest sens, care necesită a fi pus în aplicare. Faptul că recent a fost aprobat acest document, nu presupune de la sine că vom avea și rezultate. Este important ca sancțiunile să fie aplicate, iar oamenii să cunoască că pentru orice abatere vor fi penalizați", a declarat Ilie Ceban.
La rândul său, primarul general, Ion Ceban, a solicitat raportarea săptămânală a numărului de cazuri, inclusiv cu aplicarea sancțiunilor de către agenții constatatori.
Conform prevederilor stipulate în noul Regulament privind salubrizarea și asigurarea curățeniei în orașul Chișinău, vor fi aplicate amenzi de la 900 de lei până la 1800 pentru persoanele fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 20 la 60 de ore şi până̆ la 9000 de lei, pentru persoanele juridice.