Pagina oficială a Municipiului Chișinău

O delegație a Primăriei Chișinău a participat la expoziția BUGA 2023

   1331

Primăria Chișinău informează că o delegație a municipalității, în frunte cu viceprimarul Ilie Ceban, a participat în perioada 5-7 mai, curent, la expoziția BUGA 2023, eveniment organizat în orașul Mannheim, Germania, oraș înfrățit cu Chișinăul.

În cadrul acestui eveniment, Primăria Municipiului Chișinău a amenajat o zonă specială în Luisenpark. Zona verde era alcătuită din plante și obiecte artizanale moldovenești.

Tot aici, reprezentanții tuturor Orașelor înfrățite cu Mannheim au semnat un pact al Orașelor partenere, cu ocazia deschiderii grădinii orașelor partenere.

Pe durata reuniunii, viceprimarul Ilie Ceban a avut o întrevedere cu primarul orașului Mannheim, Peter Kurz, unde au fost abordate diverse subiecte de interes comun. Cu acest prilej, edilul de Mannheim a venit cu propunerea către Chișinău de a adera la Parlamentul Global al Primarilor, organism de guvernare al, de către și pentru primarii de pe toate continentele, cu o viziune asupra lumii în care primarii, orașele și rețelele lor sunt parteneri egali în construirea guvernanței globale pentru o lume incluzivă și durabilă.

În context, Peter Kurz a asigurat că va acorda tot suportul necesar în vederea aderării municipalității în cadrul Parlamentului Global al Primarilor.

La rândul său, Ilie Ceban i-a mulțumit primarului de Mannheim pentru suportul acordat Municipiului Chișinău în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina, inclusiv pentru acordarea mai multor loturi de ajutoare umanitare. În cadrul discuțiilor cei doi edili au abordat subiecte referitoare la experiența celor 2 orașe privind gestionarea crizei refugiaților, dar și proiecte comune de viitor.