Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Serviciile municipale au finalizat deja lucrările de profilaxie şi spălare hidraulică a reţelelor inginereşti, iar fondul locativ municipal e pregătit pentru conectarea la sistemul centralizat de încălzire. Din cele 1560 de blocuri locative gestionate de întreprinderile municipale, 501 au deja semnate şi paşapoartele tehnice pentru conectarea la încălzire. De asemenea, instituţiile medicale şi cele de învăţământ sunt pregătite pentru primirea agentului termic.
Informaţia a fost făcută în cadrul şedinţei operative de către viceprimarul de Chişinău, Vlad Coteţ, care a remarcat că situaţia este asemănătoare şi în blocurile din cadrul Asociaţiilor Proprietarilor de Locuinţe Private, a Cooperativelor de Construcţie a Locuinţelor şi în cele departamentale. Potrivit lui Coteţ, o problemă în ce priveşte asigurarea calitativă cu agent termic a oraşului ţine de achitarea datoriilor curente şi întocmirea graficului pentru datoriile istorice. Pe parcursul săptămânii curente, responsabilii din cadrul întreprinderilor de gestionare a fondului locativ vor fi antrenaţi anume la colectarea datoriilor cetăţenilor pentru energia termică.
În altă ordine de idei, viceprimarul de Chişinău a informat că oficial, sezonul de încălzire 2009 – 2010 va începe atunci când 3 zile consecutiv, media temperaturii aerului pe timp de noapte va fi mai mică de 8 grade Celsius.
La rândul său, directorul comercial al Societăţii „Termocom”, Mihai Arusoi a afirmat că instituţiile medicale şi cele de învăţământ pot solicita deja conectarea la agentul termic. Arusoi a subliniat că toţi consumatorii din municipiul Chişinău pot fi conectaţi la încălzire în decursul a 10 zile, iar pe parcursul sezonului rece 2009 – 2010, temperatura în blocurile de locuinţe va fi reglată, pe timpul zilei şi a nopţii, în dependenţă de temperatura aerului.
În context, primarul general Dorin Chirtoacă a apreciat faptul că din punct de vedere tehnic oraşul e pregătit pentru începerea sezonului de încălzire. Edilul Chişinăului a menţionat că în următoarele zile va fi luată a decizie finală privind începerea sezonului, remarcând că decizia respectivă trebuie să respecte şi doleanţele locuitorilor oraşului.
Amintim că tariful la energia termică livrată de SA „Termocom” pentru consumatorii din Chişinău în sezonul de încălzire 2009 – 2010 va rămâne de 540 lei pentru o gicacalorie.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău