Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Organizarea consultărilor publice asupra proiectului de decizie privind taxele locale pentru anul 2023

   1085

Primăria municipiului Chișinău informează că luni, 28 noiembrie 2022, Direcția generală finanțe organizează o primă rundă de dezbateri publice asupra proiectului de decizie „Cu privire la aprobarea și punerea în aplicare a taxelor locale pentru anul 2023".

Evenimentul va avea loc începând cu ora 15:00, în Sala de Ședințe CMC, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 83.

La dezbateri sunt invitate persoanele interesate, reprezentanții societății civile, ai mediului de afaceri din capitală, experți în domeniu etc.

Luările de cuvânt pentru fiecare dintre participanți sunt stabilite de până la 5 minute și se vor referi strict la subiectul discutat.

Menționăm că scopul proiectului este punerea în aplicare a taxelor locale pe teritoriul municipiului Chișinău pe anul 2023, în conformitate cu art. 288 din Codul Fiscal. Totodată, elaborarea și adoptarea proiectului va stabili modul de aplicare a taxelor locale pentru anul viitor.

Prevederile de bază ale proiectului constau în aplicarea taxele locale, cotele lor și înlesnirile fiscale pe teritoriul municipiului Chișinău pe anul 2023.

Iar beneficiarii proiectului de decizie sunt persoanele juridice sau fizice înregistrate în calitate de întreprinzător care dispun de obiecte ale impunerii.

Rezultatele scontate ca urmare implementării deciziei supuse consultării publice sunt:

  • asigurarea previzibilității activităţii de întreprinzător a agenților economici;
  • asigurarea principiului echitabilităţii (proporţionalităţii) în raporturile dintre unitatea administrativ-teritorială şi întreprinzător;
  • asigurarea calculării corecte și vărsării depline ale plăților taxelor locale în buget.

Impactul estimat al proiectului de decizie: asigurarea plăților planificate în buget de la încasarea taxelor locale.