Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Organizarea odihnei elevilor în tabere, în vara 2022

   1865

Primăria Municipiului Chișinău informează că elevii din municipiul Chișinău se odihnesc în prezent în cadrul a trei tabere constante: „Alunelul" din s. Bardar, Ialoveni (1500 de persoane), „Poienița Veselă" de la Dănceni (3300 de copii) și tabăra „Cireșarii" de la Vadul lui Vodă (1750 de copii).

Pe parcursul vacanței mari în taberele constante enunțate se vor întrema 6550 de copii. În acest scop, din bugetul municipal sunt prevăzuți 20,6 milioane de lei.

Părinții interesați de bilete în taberele de odihnă pentru elevi, în perioada: 03-14 august 2022 - schimbul V și respectiv, 17-28 august 2022 - schimbul VI, se pot adresa în continuare la instituția de învățământ unde învață copilul, sau la Direcția Educație Tineret și Sport din sector.

Pe 22.07.2022 în tabăra „Cireșarii" a început schimbul V pentru 236 copii, unde se odihnesc inclusiv 40 de copii din comuna Țânțăreni.

Totodată, pe 20.07.2022 a început schimbul IV la taberele „Poienița veselă " și „Alunelul", pentru 800 de copii.

În prezent, în taberele constante se odihnesc 1036 de copii. În total, de la începutul sezonului estival, în instituțiile menționate s-au odihnit 4146 persoane, inclusiv 6 cu statut de refugiat.

În taberele: „Camping", „Perlele Nistrului", „Zâmbetul", amplasate în or. Vadul lui Vodă, se odihnesc în prezent 1252 copii.

Cât privește activitatea centrelor extrașcolare în perioada estivală, e de menționat că în perioada 05.07-19.08.22, în 4 instituții de profi, sunt deschise centre de zi pentru copii din familiile dezavantajate și pentru cei cu statut de refugiat.

Proiectul este implementat de Centrul de Informare și Resurse „PRO BONO", în parteneriat cu Primăria municipiului Chișinău și Direcția generală educație tineret și sport, cu suportul financiar UNICEF Moldova.

În schimbul:18-29 iulie 2022, instituția este frecventată de 503 beneficiari. Aceste centre sunt frecventate zilnic de până la 500 de beneficiari, inclusiv 100 de copii cu statut de refugiat.

Regimul de activitate al centrelor este: 09.00 - 16.00, iar copii beneficiază de program diversificat de activitate.

Cu referire la taberele sportive, informăm că 1291 bilete au fost repartizate școlilor sportive, pentru cantonamente și pregătiri pentru competiții sportive, cu alocarea a 3,6 milioane lei din bugetul municipal.

Deja au fost perfectate documentele pentru odihna a 750 de copii în taberele enunțate.

Pentru odihna copiilor in sezonul estival 2022 au fost alocați cca 31 milioane lei, inclusiv 26,3 milioane de lei pentru activitatea taberelor și 4,5 milioane lei pentru pregătirea instituțiilor.

În total, pentru aflarea copiilor în tabere au fost distribuite 8952 de bilete de odihnă.