Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că în sezonul estival 2021, odihna copiilor din capitală va fi organizată doar în baza taberelor cu sejur de zi și la capacitatea de 50% din necesar, având în vedere situația pandemică prin infecția COVID-19. Astfel, în baza instituțiilor de învățământ primar secundar ciclul I, II, vor fi deschise 13 tabere cu sejur de zi, pentru 1140 de elevi.
Sursele bugetare prevăzute în acest scop constituie cca 2,2 milioane lei. Costul biletului în taberele enunțate va fi de 2200 lei, pentru 15 zile, iar plata părinților va constitui 440 lei sau 20% din sumă. 20% din biletele de odihnă rezervate în taberele cu sejur de zi se eliberează gratuit.
Taberele vor activa de luni până vineri, 08:00-17:00, în două schimburi: 07-25 iunie 202, pentru schimbul I și 28 iunie -16 iulie - schimbul II.
Pentru taberele de zi din cadrul Liceului cu profil tehnologic pentru copii cu vedere slabă și Complexul-pilot de Pedagogie Curativă „Orfeu", costul biletului (în valoare de 2540 lei) va fi achitat integral din bugetul municipal.
Copii de la Gimnaziul-internat nr. 3, cu statut de „copil rămas fără ocrotire părintească" sau de „copil temporar rămas fără ocrotire părintească", care se află la evidența Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului" vor fi asanați în tabăra „Poienița veselă" (159 de minori), cu scutire integrală de plată.
De asemenea, în incinta a 8 școli cu profil sportiv se prevede organizarea taberelor (în perioada 01-30 iunie), iar în cadrul centrelor de creație (instituții extrașcolare), vor fi deschise tabere vocaționale. Totodată, în baza școlilor de artă din subordinea Direcției cultură, vor fi create 3 tabere de profilul respectiv.
Mai mult, în cadrul a 27 de centre comunitare pentru copii și tineri vor fi organizate tabere tematice, iar în baza filialelor Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu", se prevede organizarea sejururilor cu tematica „Provocările verii", dedicate cunoașterii și promovării istoriei și culturii municipiului Chișinău.
Cât privește activitatea Centrului municipal de tineret, aici se prevede organizarea taberelor de vară pentru elevii din Consiliul municipal al elevilor, precum și pentru voluntarii Centrului municipal.