Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că în weekend-ul 16-17 aprilie 2022, în capitală se vor desfășura diverse târguri cu produse autohtone.
Astfel, în preajma Arcului de Triumf va avea loc „Târgul de Florii" (10:00-18:00), unde își vor expune lucrările meșterii populari din cadrul Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial. Totodată, în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului", pe aleea adiacentă străzii Al. Pușkin vor fi prezenți cu lucrările lor membrii AO „Uniunea Meșterilor Populari din Moldova".
De asemenea, în preajma cinematografului „Patria", va avea loc un târg pascal, cu produse hand-made și a meșterilor populari - organizator administrația cinematografului enunțat, în comun cu SRL „Movement Grup".
În Parcul „Valea Morilor" va fi un alt iarmaroc organizat de ONG „Copiii Ploii";
în Parcul „Alunelul" din sectorul Buiucani va fi organizat un iarmaroc de Florii, cu produse agroalimentare și nealimentare (organizator CIE „Moldexpo");
Totodată, pe teritoriul adiacent edificiului „Kentford", bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 202, va avea loc târgul „EcoLocal", cu produse alimentare și nealimentare autohtone ecologice, organizat de Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali.
În Parcul „Valea Trandafirilor", sectorul Botanica, va avea loc un târg cu produse autohtone (alimentare și nealimentare), organizat de SRL „Meltan", Cămara Moldovei, în colaborare cu Pretura sectorului Botanica;
Pe strada Miron Costin, 13/1, sectorul Râșcani (lângă Complexul Memorial „Feciorilor Patriei - Sfânta Amintire") va fi un iarmaroc cu produse autohtone, organizat de Pretura Râşcani cu suportul Federaţiei Naţionale a Fermierilor, UN Women Moldova şi SC „Sweet Mary".
Acțiunile au drept scop aprovizionarea locuitorilor și oaspeților capitalei cu mărfuri și produse, dar și susținerea producătorilor autohtoni.