Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Organizarea transportului public pe data de 27 august 2011

   3065

Primăria Municipiului Chişinău informează că pe data de 27 august 2011, de Ziua Independenţei, între orele: 05.00 - 24.00, va fi sistată circulaţia transportului pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe tronsonul: str. Mihai Viteazul – str. Ismail.

Astfel, transportul public care traversează bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt va fi redirecţionat pe str. Bucureşti.

Pe data de 28.08.2011, de la ora 00 va fi reluată circulaţia pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, cu ocolirea Pieţei Marii Adunări Naţionale (str. Puşkin – str. Mitropolit G. Bănulescu Bodoni).

Totodată, reamintim că între orele: 06.30 şi 07.30 va fi impracticabil traseul: „Str. Pietrarilor, str. Drumul Viilor, str. Academiei, str. Gh. Asachi, str. Pan Halippa, str. Ismail, str. Bucureşti, str. Şciusev, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, până la cinematograful „Patria”, iar de la 12.00 până la 13.00, va fi interzisă circulaţia pe traseul: „bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, vizavi de cinematograful „Patria”, str. Ismail, str. Pan Halippa, Şoseaua Hânceşti, str. Pietrarilor”.

Aceste restricţii de circulaţie sunt impuse datorită deplasării coloanei de tehnică auto militară la Parada militară, organizată cu prilejul Zilei Independenţei Republicii Moldova.

Pe durata deplasării trupelor garnizoanei Chişinău, circulaţia transportului rutier va fi organizată pe străzile adiacente.

E de menţionat că de Ziua Independenţei, trolebuzele şi autobuzele vor activa până la ora 24.00, iar microbuzele – în dependenţă de fluxul de călători.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău