Primarul General, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu Viceguvernatorul executiv al Provinciei Gansu și cu ambasadorul Republicii Chineze la Chișinău
În legătură cu declaraţiile doamnei Ţurcan Larisa, reprezentantă a Societăţii Comerciale „Damanto Grup" SRL, referitoare la terenul din str. M. Sadoveanu, 3/3, din sectorul Ciocana, Direcţia Relaţii Publice face următoarele precizări:
Respectivul agent economic, în lipsa oricărei decizii a Consiliului municipal Chişinău privind repartizarea unui lot de pământ, a ocupat abuziv un teren cu o suprafaţă de circa 0,6 hectare, în limitele Pădurii-parc „Râşcani", iar teritoriul a fost îngrădit. Pe acest teren, ilegal, în lipsa autorizaţiei de funcţionare, a fost organizat un parc de distracţii pentru copii, iar pentru aceste servicii agentul economic încasează câte 25 de lei pentru 30 de minute.
Prin urmare, societatea comercială încalcă flagrant prevederile legislaţiei în vigoare, şi anume art. 20 şi 21 din Codul Funciar. De asemenea, conform legii, terenurile ocupate abuziv se restituie deţinătorilor legitimi, fără restituirea cheltuielilor suportate.
Primăria municipiului Chişinău a solicitat prin intermediul instanţei de judecată eliberarea terenului, chestiunea urmând a fi examinată de către Judecătoria Economică de Circumscripţie Chişinău. Totodată, asupra acestui fapt a fost sesizat Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi Procuratura Generală a R. Moldova.
Prin urmare, toate învinuirile ÎM „Damanto Grup" SRL sunt tendenţioase, nefondate şi nu au niciun suport legal, iar acţiunile agentului economic pot fi calificate abuzive.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău