Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria Municipiului Chișinău informează că miercuri a fost dezvelită placa memorială „Petre Teodorovici” pe fațada imobilului din str. V. Alecsandri, 19, în proximitatea casei în care a locuit artistul. Pe placă și-a găsit locul și un fragment din partitura piesei „Melancolie”, care a fost un adevărat șlagăr al anilor 80-90, care a ajuns și peste ocean.
Viceprimarul Angela Cutasevici a menționat că Primăria Chișinău a susținut inițiativa rudelor și prietenilor lui Petre Teodorovici, de a edifica placa memorială, totodată acordând și suportul logistic în perfectarea actelor necesare, pentru a fi respectate procedurile legale. „Vrem ca cei care vor trece pe alături, văzând această lucrare, să-și amintească de compozitor și de cântecele sale, care au încântat generații și au dus faima muzicii noastre pe toate meridianele globului”, a mai spus viceprimarul.
Cristofor Aldea-Teodorovici, fiul Doinei și a lui Ion și nepotul lui Petre, cel care duce mai departe aspirațiile și dragostea de cântec și de frumos a fraților Teodorovici, a mulțumit autorităților municipale pentru sprijinul acordat în realizarea proiectelor care înveșnicesc numele părinților săi, precum și a lui Petre Teodorovici.
„Piesa „Melancolie”, autori: Grigore Vieru și Petre Teodorovici, era cântată pe vremuri de ruși, de români și de alte naționalități. Probabil că este un imn al limbii române din perioada sovietică. Cred că aceasta reprezintă un schimb intercultural extraordinar, când prin frumusețea limbii noastre facem ca și alte culturi să ne cunoască”, a mai declarat Cristofor Aldea Teodorovici.
Cântecele artistului „Ultima oră”, „Melancolie”, „Numai tu”, „Santa maria Maggiore”, „Basarabia”, „Cântare scrisului nostru”, „Veniți acasă”, „Vă iubesc, popor român”, „E toamnă”, „Grație”, „Astă vară la Soroca”, „Privighetoarea”, „Sentimente”, „Clipa dulce”, „Cred în dragoste”, „Prietenii”, „Cântecul holteiului”, „Mă-ntorc cu drag în satul meu” etc., s-au bucurat de popularitate pe marile scene ale fostei URSS, dar și în România, Slovacia, Italia, Finlanda, Argentina etc.
La eveniment au fost prezenți rude ale compozitorului, interpreți cu care a colaborat de-a lungul carierei sale artistice, oameni de cultură, jurnaliști etc.
Placa memorială a fost executată de sculptorul Ioan Grecu.
Compozitorul Petre Teodorovici (1950-1997), s-a născut în orașul Leova, într-o familie de intelectuali. Și-a făcut studiile la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” și la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chișinău. Artistul s-a învrednicit de titlul onorific „Maestru în Artă” și deținător al ordinului „Gloria Muncii”.
Regretatul compozitor a scris piese pe versurile poeților Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Anatol Ciocanu, Simion Ghimpu, Ion Hadârcă ș. a.