Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Poliţia a confiscat cadourile destinate copiilor orfani de la gimnaziu-internat din Străşeni

   3781

Poliţiştii Comisariatului sectorului Buiucani din Chişinău au confiscat cadourile destinate elevilor Gimnaziului-internat din Străşeni, care urmau a fi înmânate de primarul general Dorin Chirtoacă. În acelaşi timp, şoferul maşinii Primăriei municipiului Chişinău care transporta aceste cadouri s-a ales cu o amendă. Poliţiştii şi-au justificat gestul prin faptul că şoferul nu avea acte privind provenienţa mărfii. Chiar şi după ce angajaţii Primăriei au prezentat actele respective, angajaţii Ministerului de Interne nu şi-au schimbat atitudinea, iar cadourile au rămas în continuare confiscate. 
Totuşi, primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, a vizitat astăzi Gimnaziul-internat din Străşeni. Edilul capitalei i-a felicitat pe elevii şi profesorii de aici cu prilejul sărbătorilor de iarnă. 
Amintim că maşina Primăriei Chişinău, care transporta cadouri pentru un gimnaziu-internat din Străşeni a fost reţinută în dimineaţa zilei pe o stradă din capitală de către angajaţii Ministerului de Interne. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău