Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
În legătură cu apariţia în ultimele zile pe străzile oraşului Chişinău a unor indicatoare care conţin inscripţii sau simboluri cu semnificaţie necunoscută şi care nu sunt prevăzute în Regulamentul circulaţiei rutiere, Direcţia relaţii publice a Primăriei municipiului Chişinău face următoarele precizări.
1. Aceste indicatoare nu au fost instalate de către serviciile de resort ale administraţiei publice locale a municipiului Chişinău.
2. Primăria municipiului Chişinău califică drept iresponsabilă acţiunea celor care au instalat respectivele indicatoare, ce pune în pericol siguranţa circulaţiei rutiere. În acelaşi timp, ne exprimăm regretul că trebuie să cheltuim surse financiare pentru demontarea unor indicatoare rutiere, în loc să instalăm indicatoare rutiere în locurile necesare.
3. Primăria municipiului Chişinău va sesiza organele competente pentru identificarea persoanelor care au instalat acele indicatoare şi tragerea lor la răspundere, conform legislaţiei în vigoare.
4. Primarul general interimar al municipiului Chişinău, Ruslan Codreanu, a solicitat în regim de urgenţă demontarea respectivelor indicatoare rutiere.