Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Premierea învingătorilor Concursului municipal de fotografie, organizat cu prilejul aniversării a 582-a a orașului Chișinău

   1395

Direcţia generală educaţie, cultură, tineret şi sport  (DGECTS) a Consiliului municipal Chişinău invită reprezentanţii mass-media, vineri, 19 octombrie 2018, ora 15:00, în incinta Primăriei Capitalei, la ceremonia de premiere a învingătorilor Concursului municipal de fotografie pentru elevi, organizat cu prilejul celei de-a 582-a aniversări a orașului Chișinău.

Inițiativa a fost realizată cu sprijinul Primăriei municipiului Chișinău.

La ceremonia de premiere a învingătorilor concursului va participa primarul general interimar, Ruslan Codreanu, și șefa DGECTS, Rodica Guțu. 

Concursul s-a desfășurat în perioada 03.09 - 01.10.2018, pe două secţiuni:

- I. „Şcoala în viaţa mea și viaţa mea în şcoală";

- II. „Chişinău în viaţa mea și viaţa mea în Chişinău".

Proiectul a avut ca scop promovarea elevilor cu abilităţi artistice, dezvoltarea imaginaţiei, a sensibilității emotive şi a gustului estetic al copiilor, precum şi a dragostei pentru şcoală şi pentru oraşul Chişinău. 

 Valoarea premiilor pentru elevi este de la 600 până la 1000 de lei. Organizatorii au prevăzut, de asemenea, stimularea și a celorlalți participanți, care nu au reușit să obțină locuri premiante.

La competiţia de fotografie au participat elevi ai claselor a V-a - a XII-a din instituţiile de învăţământ secundar şi extraşcolar din mun. Chişinău, la două trepte de şcolarizare: gimnaziu şi liceu. E de menționat că în paralel cu varianta clasică, elevii au putut participa și în formatul on-line al concursului, la aceleaşi secţiuni.

La etapa I a concursului (gimnaziu şi liceu), desfăşurată în instituţiile de învățământ, au fost selectate cele mai bune lucrări ale participanţilor. Ulterior, cele mai originale fotografii au fost prezentate într-o expoziţie, pe holul Direcţiei generale educaţie, cultură, tineret şi sport.

Etapa a II-a s-a desfășurat în cadrul DGECTS, iar membrii juriului au desemnat învingătorii conform criteriilor: originalitate în reflectarea temei, abordare individuală calitatea şi gradul de complexitate al lucrării, profunzimea mesajului etc.

Precizăm că la etapa on-line a Concursului s-au înscris 27 de elevi, învingători la concursul desfășurat în instituţiile de învăţământ din subordinea DGECTS. Concursul a fost urmărit pe pagina de facebook a DGECTS, iar autorii pozelor cu număr maxim de aprecieri au fost nominalizați pentru premiul „Simpatia Publicului" (https://www.facebook.com/dgetschisinau/).

În total, la etapa finală a concursului au fost prezentate 107 lucrări.

Reprezentanții mass-media și oaspeții evenimentului vor avea ocazia de a contempla cele mai reușite imagini dedicate Capitalei, care vor fi expuse pe holurile Primăriei municipiului Chișinău.