Pagina oficială a Municipiului Chișinău
  • Prima
  • /
  • Astăzi în oraș!
  • /
  • Comunicate de presă
  • /
  • Prezentarea rezultatelor Studiului de fezabilitate a proiectului „Reabilitarea râului Bâc și protecția împotriva inundațiilor" din raza orașului Chișinău

Prezentarea rezultatelor Studiului de fezabilitate a proiectului „Reabilitarea râului Bâc și protecția împotriva inundațiilor" din raza orașului Chișinău

   1519

Primăria Municipiului Chișinău informează că miercuri a avut loc prezentarea rezultatelor Studiului de fezabilitate a proiectului „Reabilitarea râului Bâc și protecția împotriva inundațiilor" din raza orașului Chișinău. Documentul a fost elaborat de Consorțiul de consultanți „Atkins International" (UK) și Business Consulting Institute", Moldova, cu suportul financiar al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și al Fondului Verde pentru Climă.

Primarul General, Ion Ceban, a menționat în cadrul Conferinței de prezentare a Studiului că inițiativa acestei cercetări a venit din necesitatea APL Chișinău de a evalua starea de lucruri pe râul Bâc și volumul investițiilor necesare, după care a prins contur obiectivul de reabilitare integrală, pentru îmbunătățirea complexă a zonei riverane din limitele teritoriului municipiului Chișinău, cu elementul de protecție împotriva inundațiilor. Orice proiect pentru a fi materializat are nevoie de o viziune clară, cu un plan de investiții prioritare de lungă durată.

În context, edilul a ținut să remarce că eforturile municipalității  de a curăța albia râului Bâc, lucrări desfășurate deja de 2 ani, reprezintă o soluţie binevenită, dar mai sunt necesare și alte lucrări, pentru prevenirea inundaţiilor în zonele râului.

O altă problemă ar fi cea privind eroziunea malurilor.

Astfel, din cele 8 opţiuni prezentate de autorii Studiului, a fost selectată varianta optimă - raport-cost beneficiu, care presupune 8 mil. de lei de la BEI, BERD - 8 mil. lei şi 4 mil. lei grant.

Urmează aprobarea finanțării în cadrul instituțiilor financiare, pregătirea pachetului de documente şi aprobarea proiectului de către Consiliul Municipal Chișinău.

Proiectul de reabilitare a râului Bâc și protecție împotriva inundațiilor presupune:

- Extinderea bazinului hidrografic, volumele tipice și calitatea apei din bazinul hidrografic din aval de barajul și rezervorul Vatra;

- Extinderea suprafețelor permeabile și impermeabile;

- Identificarea deversărilor și a conexiunilor ;

- Dezvoltarea unei zone de agrement cu piste pietonale și pentru biciclete, platforme pentru pescuit;

- Iluminat public;

- Identificarea soluțiilor pentru a aborda volumele și concentrațiile nedorite de ape ce cauzează inundații și/sau calitatea apei degradate a râului Bâc și a afluenților săi;

- Marcarea perimetrului benzilor riverane actuale și al zonelor de protecție a râului pe hărțile cadastrale.

Totodată, autoritățile municipale își propun revitalizarea mai multor zone din preajma râului Bâc.

„Reabilitarea râului Bâc și protecția împotriva inundațiilor" din raza orașului Chișinău este primul proiect de mare anvergură pentru Republica Moldova, iar autoritățile locale ale municipiului Chișinău au ca misiune să desfășoare cu succes toate etapele care urmează.

Primarul General a mai spus că Proiectul de reabilitare riverană este extrem de necesar și cu efecte de lungă durată pentru dezvoltarea urbană a capitalei, chiar dacă costurile vor fi destul de mari. În acest sens, edilul mizează pe susținere din partea Guvernului, inclusiv din pachetul de 100 milioane de Euro care urmează să ajungă în Moldova din partea Guvernului României.

„Este un pachet de 10 milioane de Euro pentru lucrări de reabilitare în municipiul Chişinău. În acest caz, ar fi bine ca Guvernul să aloce aceşti bani pentru reabilitarea zonei de la Ghidighici, barajul de la Vatra, pentru a ne coagula eforturile", a specificat edilul.

Ca rezultat al realizării acestui proiect APL Chișinău își propune să reducă costurile provocate de inundaţiile din zona râului Bâc, iar orașul să devină mai prietenos pentru mediu și pentru oameni.