Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Prezentarea Strategiei de dezvoltare socio-economică și spațială durabilă a municipiului Chișinău

   2812

Angajații din cadrul subdiviziunilor municipale au participat luni, în format online, la prezentarea proiectului Strategiei de dezvoltare socio-economică și spațială durabilă a municipiului Chișinău. În perioada următoare vor fi organizate consultări ale documentului pe domenii: transport, infrastructură, economie, cultură, cu experții, cu comunitatea științifică, cu focus grupurile, cu suburbiile etc.  

Primarul General, Ion Ceban, a menționat în cadrul evenimentului că Strategia de dezvoltare a municipiului Chișinău este un document foarte important, baza altor documente strategice și tactice și a viitoarelor activități ale autorităților locale, care vor fi realizate pe termen scurt, mediu și lung. Astfel, edilul a solicitat responsabilitate maximă din partea tuturor actorilor implicați în realizarea documentului, pentru a obține rezultatul scontat.

În context, viceprimarul de ramură, Ilie Ceban, a precizat că pentru a ajusta Planul Urbanistic General al orașului este necesară o strategie de dezvoltare a urbei bine elaborată și consultată cu comunitatea, care va servi drept carte de căpătâi pentru funcționarii municipali și pentru viitorul municipiului Chișinău.

Șefa Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare, Svetlana Dogotaru, arhitect-șef al capitalei, a informat că în prezent, APL Chișinău lucrează concomitent asupra a câtorva documente strategice importante pentru teritoriul municipiului (PUZ Centru, puz-urile pentru str. Albișoara, str. Mesager, str. Uzinelor etc. Strategia de dezvoltare socio-economică și spațială durabilă a municipiului Chișinău fiind unul dintre ele. Strategia va sta la baza elaborării Planului Urbanistic General, document aflat în proces de actualizare.

Documentul a fost elaborat pentru a identifica prioritățile, obiectivele și sarcinile dezvoltării socio-economice și teritoriale a municipiului, corelate cu necesitățile orașului, enunțate de administrația municipală: executivul și deliberativul, pretorii de sector și alte părți interesate.

Strategia de dezvoltare socio-economică și spațială durabilă a municipiului Chișinău include 8 compartimente:

formarea identității Chișinăului;

dezvoltare spațială durabilă a teritoriului;

dezvoltarea mediului urban confortabil;

dezvoltarea socio-demografică;

dezvoltarea socio-economică a teritoriului;

dezvoltarea infrastructuri de transport și tehnico-edilitară;

dezvoltarea sectoarelor istorico-cultural și de turism;

dezvoltarea potențialului patrimoniului natural și de protecție a mediului.

Elaborarea Strategiei a durat mai mult de un an, în proces fiind implicați: reprezentanții Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare (DGAURF), experții din cadrul companiilor „Master's Plan" și „Cushman & Wakefield", dar și Fundația „Centrul pentru Dezvoltarea Chișinăului".

Strategia de dezvoltare socio-economică și teritorială a municipiului Chișinău