Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chişinău a sesizat Procuratura în privinţa angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne care, la 23 decembrie a.c., au confiscat cadourile destinate elevilor unui gimnaziu-internat. Printr-un demers adresat conducerii Procuraturii municipiului Chişinău, primarul general Dorin Chirtoacă informează că provenienţa mărfii confiscate se confirmă prin factura respectivă, din 22 decembrie 2008.
De asemenea, autorităţile locale solicită investigarea temeiului juridic al angajaţilor Serviciului Poliţiei Rutiere care, în dimineaţa zilei de astăzi, 25 decembrie, au reţinut camionul care transporta utilajul tehnic necesar pentru montarea scenei în scuarul Teatrului de Operă şi Balet. Maşina este în continuare reţinută pe teritoriul Comisariatului de Poliţie Râşcani al municipiului Chişinău.
După cum se menţionează în demersul adresat Procuraturii, acţiunile de organizare a manifestărilor consacrate sărbătorilor de iarnă se desfăşoară în conformitate cu dispoziţia nr. 867-d din 15 decembrie 2008 şi au fost coordonate cu Comisariatul General de Poliţie al municipiului Chişinău. Astfel, autorităţile locale consideră că acţiunile angajaţilor poliţiei contravin legislaţiei R. Moldova.
În context, primarul general solicită investigarea legalităţii acţiunilor angajaţilor MAI şi întreprinderea măsurilor legale pentru atragerea la răspundere a poliţiştilor implicaţi în aceste cazuri, dar şi a persoanelor care nu au întreprins acţiuni pentru prevenirea ilegalităţilor comise. Dorin Chirtoacă mai cere atragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate de inviolabilitatea proprietăţii.
La începutul săptămânii curente şi Asociaţia de Gospodărire a Spaţiilor Verzi a sesizat procuratura despre dispariţia Pomului de Crăciun de pe teritoriul Ocolului Public Străşeni. Bradul a fost procurat din bani publici din gospodăria unui locuitor al satului Cojuşna, raionul Străşeni.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău