Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primăria Chişinău trece la sistemul de gestionare electronică a documentelor

   5586

Începând cu data de 15 martie a.c., aparatul Primăriei Chişinău şi preturile de sector trec la sistemul de gestionare electronică a documentelor şi a fluxurilor de lucru. Astfel, administraţia municipală începe procesul de tranziţie spre sistemul de e-guvernare, fiind prima administraţie locală din R. Moldova care implementează un asemenea sistem. 

Proiectul a fost realizat în colaborare cu PNUD-Moldova, cu asistenţă financiară din partea Guvernului României şi Fundaţiei Soros-Moldova. Costul total al proiectului este 200 mii dolari SUA, resurse care au fost direcţionate pentru dotarea tehnică, analiza detaliată a fluxurilor existente de documente, elaborarea şi configurarea sistemului soft şi deservirea tehnică a sistemului. Elaborarea şi implementarea soluţiei informatice de gestiune electronică a documentelor în cadrul Primăriei Chişinău şi Preturilor de sector a fost efectuată de către SIVECO România SA, , compania fiind selectată în urma unei licitaţii internaţionale organizate de PNUD-Moldova.

Sistemul de gestiune electronică a documentelor şi fluxurilor de lucru reprezintă un instrument complet de gestiune a documentelor, registratură electronică şi arhivă electronică, care va asigura în mod special:

-         crearea unui sistem informaţional unic în cadrul Primăriei municipiului Chişinău şi Preturilor de sector;

-         asigurarea precondiţiilor informatice pentru implementarea în Primăria municipiului a standardelor de calitate internaţională de management (ISO 9001);

-         monitorizarea electronică a modului de examinare a scrisorilor, dar şi a termenilor de executare a dispoziţiilor şi deciziilor emise de primarul general şi Consiliul municipal Chişinău;

-         trecerea tuturor registrelor de circulaţie a documentaţiei în cadrul Primăriei municipiului Chişinău în format electronic;

-         integrarea registrelor electronice ale Primăriei cu site-ul Primăriei municipiului Chişinău (http://www.chisinau.md/), astfel încât cetăţenii şi agenţii economici vor putea afla on-line stadiul cererilor depuse la Primărie, în baza numărului de înregistrare.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău