Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
În perioada 14 – 15 mai curent, primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a participat la Bruxelles la prima conferinţă a primarilor Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) din Uniunea Europeană.
În prima zi a reuniunii, a avut loc întâlnirea participanţilor la conferinţă cu vicepreşedintele Comisiei Europene, comisar european pentru Justiţie şi Afaceri Interne, Jacques Barrot. Discuţia s-a axat pe problema mobilităţii urbane, în special pe identificarea unor soluţii comune pentru oraşele europene în vederea asigurării accesibilităţii, creşterii atractivităţii, autonomiei şi capacităţilor proprii. Comisarul european s-a arătat preocupat de problema transportului şi perspectiva unor standarde unice pentru transport în oraşele europene. Anterior, Jacques Barrot a deţinut funcţia de comisar european pentru transporturi.
Pe 15 mai, au avut loc 3 sesiuni dedicate problemelor transportului, accesării fondurilor structurale pentru dezvoltarea municipalităţilor şi studiul de caz „Oraşe de succes ale Europei”. Raportorii au prezentat soluţiile oferite de Uniunea Europeana pentru municipalităţi, în special posibilităţile şi criteriile de finanţare a proiectelor propuse de administraţiile locale din UE.
Potrivit experţilor europeni, asistenţa financiară a municipalităţilor are loc în cadrul politicii regionale a UE. Politica regională are ca scop fortificarea coeziunii economice şi sociale, precum şi reducerea discrepanţelor dintre regiuni din punct de vedere al dezvoltării. Bugetul este de 347 de miliarde de Euro, fiind repartizat pe state. România, de exemplu, beneficiază în acest an de un buget de 19,6 miliarde de Euro.
În cadrul conferinţei, primarul municipiului Chişinău a abordat problema asigurării liberei circulaţii a cetăţenilor R. Moldova în UE, precum şi a cooperării directe dintre Comisia Europeană şi municipalităţile din statele vecine ale UE, în special cele din R. Moldova. Dorin Chirtoacă a menţionat că aceasta ar contribui la demonopolizarea preluării de către Guvernul R. Moldova a fondurilor europene şi ar asigura o competiţie între administraţia centrală şi locală în derularea proiectelor europene în ţara noastră. În opinia primarului de Chişinău, astfel s-ar reuşi asigurarea unui ritm mai bun de implementare a proiectelor şi şanse egale pentru cele două tipuri de administraţii în realizarea scopurilor lor.
Dorin Chirtoacă este singurul primar de capitală al unui stat din afara Uniunii Europene, invitat să participe la această conferinţă.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău