Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primarul General al capitalei a inspectat evoluția proiectelor în desfășurare din sectorul Ciocana

   1808

Primarul General al capitalei, Ion Ceban, a convocat luni responsabilii din cadrul sectorului Ciocana și ai direcțiilor de profil, pentru a verifica starea de lucruri în teren, în cadrul proiectelor în desfășurare. Este vorba de continuarea proiectelor de infrastructură pentru dezvoltarea sectorului Ciocana.

Activitatea face parte din inspecția celor 5 sectoare la capitolul privind gradul de implementare a proiectelor de amenajare a infrastructurii de odihnă și agrement.  

Totodată, au fost analizate propunerile pentru noile proiecte pe care Primăria Chișinău și le propune să le implementeze, pentru confortul locuitorilor.

În prezent, în sector sunt în lucru următoarele proiecte:

  • Scuarul cu amfiteatru

Un obiectiv mult așteptat de locuitorii din sectorul Ciocana, care nu are niciun spațiu public amenajat, unde ar putea fi organizate evenimente în aer liber.

Amfiteatrul este prevăzut pentru circa 450 de locuri pe scaune și va fi gata până în vară. Acum se fac ultimele lucrări. Au fost instalate camere de supraveghere video. Urmează instalarea sistemului de irigare și amenajarea spațiului verde.

  • Se lucrează și la amenajarea locurilor de parcare pe str. Nicolae Milescu Spătaru, în perimetrul str. Ginta Latină – str. Prof. Ion Dumeniuk.

Aici locurile de parcare sunt necesare. La final va fi instalat sistem de iluminat și mobilier urban.

  • Circa 90 de locuri publice de parcare sunt amenajate în prezent și pe bd. Mircea cel Bătrân 29/1, în spatele magazinului Kaufland. Anterior, în zona respectivă am reabilitat parcul din preajmă.
  • Lucrări de amenajare a spațiului verde sunt efectuate la rondul de la bd. Mircea cel Bătrân.
  • În pădurea-parc Râșcani, care urmează a fi reamenajată, au început lucrările.
  • Pe ultima sută de metri se află reabilitarea și amenajarea stadionului de la Liceul Teoretic „Olimp”. Tot acolo se planifică construirea de terenuri multifuncționale.

Responsabilii au pus în discuție și proiectele pe care municipalitatea și le propune să le inițieze în curând.