Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primarul general continuă vizitele de lucru în suburbii

   2502

Primarul general, Ion Ceban, a întreprins astăzi o vizită de lucru în comuna Băcioi, suburbie a Chișinăului. Edilul capitalei s-a întâlnit cu primarul localității - Ilie Leahu și cu reprezentanții administrației publice locale. Totodată, Ion Ceban a vizitat cele 2 grădinițe din comună, interesându-se de subiectele actuale pe domeniul social și anume: prestarea serviciilor calitative pentru copiii din instituțiile preșcolare.


Potrivit primarului Ilie Leahu, problemele stringente cu care se confruntă în prezent comuna Băcioi se referă la necesitatea finalizării lucrărilor de reparație a instituției preșcolare nr. 140, cu 160 de locuri, prin lucrări de finisare și amenajarea teritoriului aferent, unde sunt necesari 2 milioane de lei; reparația grădiniței nr. 171, unde se prevede reparația capitală a acoperișului, termoizolarea clădirii, precum și ridicarea unei anexe, unde va fi o sală de festivități, cabinet medical și alte spații necesare pentru buna funcționare a instituției. Totodată, la clădirea gimnaziului nr 102 din satul Brăila, din componența comunei Băcioi, sunt necesare lucrări de reparație. Costul total al proiectelor inițiate este de 5,5 milioane de lei, inclusiv 4 milioane se solicită din partea Consiliului municipal Chișinău, iar 1,5 milioane, din surse publice locale.

Primarul general a promis susținere pentru comuna Băcioi, menționând că pentru municipalitate sunt prioritare proiectele de infrastructură socială, în primul rând grădinițele și școlile. Ion Ceban și-a exprimat speranța că Consiliul municipal Chișinău va susține Băcioiul, pentru proiectele enunțate, deoarece și în suburbii lucrurile trebuie schimbate spre bine, iar calitatea vieții de aici să fie apropiată a cea a locuitorilor din oraș. În localitate mai există și alte probleme care necesită soluționare: precum cele legate de calitatea drumurilor, serviciul de apă și canalizare, asigurarea cu transport, care urmează a fi rezolvate prin conlucrare permanentă cu primăria locală, a menționat primarul general.

Comuna Băcioi are circa 12 mii de locuitori.