Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primarul General, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu omologul său de la Viena, Michael Ludwig

   1470

Primarul General, Ion Ceban, care se află în vizită oficială în Austria, împreună cu o delegație municipală, a avut marți o întrevedere cu omologul său de la Viena, Michael Ludwig.

În cadrul dialogului dintre părți, edilul capitalei a vorbit despre situația actuală din Republica Moldova, despre Chișinău și despre proiectele municipale realizate în prezent, despre programele sociale și suportul oferit, inclusiv refugiaților, din prima zi când au venit în Chișinău, dar și pentru cei care s-au stabilit în orașul nostru.

Ion Ceban s-a referit și la evenimentele preconizate pentru perioada curentă în capitală, inclusiv Forumul Social Urban 2023 și alte evenimente culturale importante. În context, Primarul General a făcut invitații pentru responsabilii de la Primăria din Viena, de a participa la Forum, în calitate de oaspeți și participanți.

De asemenea, edilul a mulțumit pentru suportul și susținerea oferită în mai multe proiecte și pentru deschiderea acordată Primăriei Chișinău și locuitorilor municipiului.

Potrivit lui Ion Ceban, Chișinăul are ce învăța de la Viena, care este un oraș cu tradiții, unul din cele mai mari capitale din Europa, de unde pot fi preluate bune practici.

În clasamentele internaționale, Viena este orașul numărul 1 la capitolul soluții urbane și confort pentru toți cetățenii.

La Parlamentul din Viena, delegația de la Chișinău, în frunte cu Primarul General, a avut o întrevedere cu Deputatul în Consiliul Național al Austriei, Harald Troch, care este și membru al Comisiei pentru politică externă și cu Dl. Gerhard Marchl - Membru al Renner - Institute.

La Legislativul din Austria a fost prezentă și echipa de tineri din cadrul Centrelor municipale de tineret din Chișinău, care desfășoară zilele acestea un tur prin mai multe orașe europene, pentru a prelua cele mai bune experiențe în domenii de profil.