Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primarul General, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu reprezentanții Ministerului Finanțelor

   1798

Primarul General, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu reprezentanții Ministerului Finanțelor. Părțile au discutat subiecte importante referitor la activitatea APL Chișinău, inclusiv proiectele municipale aflate în desfășurare, dar și inițiativele noi pe domeniile de activitate a Capitalei.  

În context, edilul-șef a solicitat responsabililor de la Minister revizuirea componentelor de formare a veniturilor la bugetul municipal, în special, posibilitatea de includere parțială a impozitului pe venit acumulat de la persoanele juridice, pentru ca sursele respective să poată fi gestionate de Primăria Chișinău. Deocamdată, municipalitatea are limitări la capitolul enunțat, atât pe componenta de legalitate, cât și pe cea financiară.

„Cu toții ne dorim drumuri reparate, trotuare amenajate, curți de blocuri moderne, reabilitarea zonelor verzi și instalarea mobilierului urban. În acest sens, ne propunem să venim cu unele inițiative legislative și vom solicita susținerea în Parlament, pentru revizuirea componentelor de formare a veniturilor", a menționat Ion Ceban.

În altă ordine de idei, părțile au discutat despre liniile noi de granturi deschise pentru autoritățile administrației publice locale, pe domeniile de eficiență energetică și mediu, proiecte finanțate de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, din Fondul Ecologic Național, Agenția pentru Eficiență Energetică, Corporația Financiară Nordică de Mediu și altele.